Cronici

Debut european surprinzător la Lisabona

I. Leixoes SC Matosinhos (Portugalia) – Progresul 1-1 (0-1) (23 noiembrie 1961, Cupa Cupelor, turul 2) – Primul meci internaţional oficial

Progresul Bucureşti a debutat promiţător în Europa la 23 noiembrie 1961, în cea de-a II-a ediţie a Cupei Cupelor, direct în turul 2. În Portugalia, la Lisabona, pe stadionul „Jose Alvalade”, „bancarii” au jucat cu Leixoes SC Matosinhos, club înfiinţat în 1907 şi care a folosit arena din capitala lusitană pentru că propriul teren din Matosinhos, un orăşel cu 45.000 de locuitori, la 10 km în nordul mult mai cunoscutului Porto, nu îndeplinea cerinţele impuse de forul european de fotbal. Echipa portugheză reuşise în turul 1 o surprinzătoare răsturnare de scor în dauna elveţienilor de la Chaux-de-Fonds: după 2-6 în tur, Leixoes a zdrobit gruparea helvetă în Portugalia cu un incredibil 5-0 şi pornea favorită în confruntarea cu formaţia bucureşteană.
Meciul cu Progresul s-a disputat pe un timp închis, cu o audienţă modestă, de doar 5.000 de spectatori. „Bancarii” s-au adaptat mai bine la terenul desfundat de ploaia sâcâitoare, care nu a încetat nici o clipă pe toată durata partidei, s-au apărat cu mult calm şi au declanşat adeseori atacuri periculoase, fără a fi copleşiţi de importanţa meciului sau de faptul că în „unsprezecele” portughez evoluau mai mulţi internaţionali. În minutul 20 mijlocaşul Nicolae Ioniţă a deschis scorul reluând din plonjon, cu capul, balonul centrat dintr-un corner de pe stânga de Dumitru Baboia. Interesant a fost că golul spectaculos al românului a primit aplaudauzele spectatorilor lusitani, fapt remarcat cu maliţiozitate de presa portugheză de a doua zi. Prima parte a meciului s-a desfăşurat, de altfel, în nota de dominare a Progresului, care a pus multe probleme apărării adverse.

Nicolae Ioniţă, autorul primului gol marcat de o echipă românească în Cupa Cupelor

După pauză, ca urmare a declanşării unor atacuri insistente, Leixoes a izbutit să egaleze prin Osvaldo Silva în minutul 52. Dar, aşa cum au recunoscut chiar şi unele persoane din anturajul formaţiei portugheze, acesta se afla în poziţie de ofsaid când a înscris. După gol Progresul domină categoric şi numai intervenţiile senzaţionale ale portarului Mario Roldao salvează gazdele de la o înfrângere iminentă. Oricum, rezulatul de 1-1 reprezenta o bună bază pentru returul care urma să se deruleze peste o săptămână la Bucureşti, unde se spera că fotbaliştii noştri vor obţine calificarea. În comentariul agenţiei France Press se subliniază că „românii au etalat un fotbal de bună calitate, dominând jocul la toate capitolele, Progresul fiind superioară pe teren partenerei sale de întrecere, mult mai bine cotată iniţial”. A arbitrat satisfăcător o brigadă austriacă avându-l la centru pe Joseph Stoll, care a greşit însă la golul egalizator al gazdelor, nesancţionând un ofsaid indubitabil la Osvaldo Silva.
LEIXOES SC MATOSINHOS: Roldao (cpt.) – Santana, Raul, Pacheco – Ventura , Jacinto – Madeiros, O. Silva, Oliveira, Gomez, Patela. Antrenor: Nelson Filipo Nunez
PROGRESUL: P. Mândru – I. Nedelcu, Ş. Karikaş (cpt.), V. Soare – N. Ioniţă, Al. Paşcanu – N. Oaidă, Ş. Protopopescu, M. Voinea, M. Vasile, D-tru. Baboia. Antrenor: Ioan Lupaş

…………………………………………………

4-0 în Ghencea după o oră de joc!

Steaua – FC Naţional 2-4 (0-2) (8 martie 1998, etapa 32, retur Divizia A)

Da, 4-0 pentru FC Naţional arăta tabela de scor în minutul 58 pe stadionul din Ghencea de „Ziua Femeii” în 1998! Zgândăritt de „cariera” sa „militară” (a jucat 174 de meciuri la Steaua în perioada 1976 – 1984 şi a marcat aici singurele sale goluri din prima divizie – 3!), antrenorul „bancar” Florin Marin se ridica în acel moment de pe bancă şi făcea cu mâinile în văzul tuturor gestul atît de cunoscut de „calmare” a jocului, cerându-le jucătorilor săi nici mai mult, nici mai puţin decât să oprească măcelul! Pe parcursul acestei prime ore de joc „bleu-albaştrii” au lăsat impresia că pot înscrie la fiecare dintre contraatacurile absolut devastatoare pe care le declanşau în faţa unei apărări steliste parcă anesteziate şi incapabile să reacţioneze corespunzător pentru a le anihila.
Carabaş a făcut instrucţie cu steliştii
După derularea primului sfert de oră, în minutul 16 Naţionalul deschidea scorul. La capătul unui contraatac rapid pornit de Stelian Carabaş pe partea dreaptă, urmat de angajarea în adâncime a lui Radu Niculescu, acesta a şutat din unghi, pe jos, în colţul lung, pe lângă portarul Zoltan Ritli ieşit la blocaj: 0-1. Nu peste mult timp, mai exact în minutul 28, foarte activul Carabaş (probabil în acel meci s-au hotărât cei de la Steaua să-l ia de la Naţional un an mai târziu…) îl deposedează pe Iulian Miu la 45 de metri de poarta Stelei, pătrunde până la marginea careului advers şi şutează tot în colţul lung pe lângă sărmanul Ritli pentu un 0-2 rămas neschimbat până la pauză.

După ce le-a făcut zile fripte în Ghencea, „Maniacul” Carabaş i-a convins pe şefii Stelei să-l „încorporeze” pentru doi ani (parcă-i stătea mai bine în „bleu-albastru”, nu?)

În repriza secundă Naţionalul îşi continuă raidurile de pedepsire. Şi chiar în minutul 50 Florin Axinia II îl găseşte demarcat pe acelaşi omniprezent Carabaş, care repetă pentru a doua oară aceeaşi formalitate, trimiţând în obişnuitul colţ opus pe lângă Ritli ieşit inutil în întâmpinare: 0-3. Cătălin Liţă dejoacă în minutul 58 pasul la ofsaid făcut de stelişti, săltând balonul peste doi fundaşi, recuperează rapid mingea şi avansează urmărit de privirile parcă admirative ale adversarilor, trage apoi plasat şi duce rezultatul la un incredibil 0-4! La acest scor absolut catastrofal pentru gazde şi pe fondul automulţumirii oaspeţilor, care au trecut la un joc de aşteptare, cu o anume largheţe a marcajul, Marius Lăcătuş centrează în minutul 60, Ion Sburlea respinge greşit până la Cătălin Munteanu, care înscrie cu un şut sec: 1-4. Nu trec decât 6 minute şi rolurile se inversează: Munteanu centrează în apropierea punctului de la 11 metri, de unde Lăcătuş, absolut liber pe o rază de câţiva metri, înscrie cu capul ca la antrenament, fără nici măcar să sară vreun centimetru: 2-4. Steaua insită cu energia echipelor care vin din urmă şi este foarte aproape de a înscrie un al treilea gol tot prin Munteanu, dar celălalt Munteanu de pe teren, Cristian – portarul Naţionalului, se opune inspirat unui gol care putea deschide drumul spre o răsturnare a rezultatului gen Dinamo – Foresta 4-5… Meciul ia sfârşit, însă, cu un 2-4 care consfinţeşte o victorie meritată a oaspeţilor. De altfel, rememorând modul în care s-a desfăşurat acest meci, nu cred că greşesc cu nimic susţinând că Naţionalul ar fi putut câştiga la o diferenţă mult mai mare.
Brigada de arbitri cu Vali Ioniţă la centru a condus cu scăpări următoarele echipe:
STEAUA: Z. Ritli – I. Miu, Ad. Matei, M. Baciu, T. Csik, D. Militaru – D. Şerban, I. Rotariu, C. Munteanu – M. Lăcătuş, Cr. Ciocoiu. Antrenor: Mihai Stoichiţă
FC NAŢIONAL: Cr. Munteanu – T. Petre, L. Ciobotariu, I. Sburlea, C. Necula, P. Marin – S. Carabaş, Ghe. Barbu (74 Cr. Vasc), C. Liţă (84 Fl. Pogăcean) – Fl. Axinia II, R. Niculescu (70 Ad. Pigulea). Antrenor: Florin Marin

…………………………………………………

La un gol de o mare surpriză

FC Naţional – Bologna 3-1 (2-1) (25 iulie 1998, Cupa UEFA-Intertoto, turul 3)

Meciul revanşă dintre FC Naţional şi Bologna din cadrul turului III al Cupei UEFA-Intertoto a fost total diferit ca aspect în comparaţie cu cel disputat la 18 iulie 1998 pe Stadionul „Renato Dall’Ara” din Bologna. De această dată „bancarii” au avut în Cotroceni o evoluţie mult mai  bună, reuşind să-i învingă cu 3-1 pe valoroşii lor adversari, cărora, chiar dacă s-au calificat mai departe, nu le-a picat deloc bine înfrângerea. Din păcate pentru bucureşteni, în minutul 15, Gheorghe Barbu a luat-o în mână. Mingea, evident, la ce vă gândeaţi?! Stoperul nostru a sărit sub minge, cum se spune, şi în disperare de cauză a deviat „obectul” cu mâna la o centrare a lui Davide Fontolan la 7-8 metri de poartă, care îl viza pe Kennet Andersson (cred că o am coşmaruri toată viaţa cu păluga asta de suedez urât care ne-a făcut atâta rău la Mondialul din ’94…). Arbitrul Remi Harrel a acordat corect 11 m, transformat de Igor Kolivanov şi oaspeţii aveau în acel moment un liniştitor 3-0 la „general”. Cavalerul fluierului din Hexagon nu a mai sancţionat, însă, cu aceeaşi severitate o infracţiune identică în careul italian, necordând penalty-ul care se impunea în minutul 17 la un henţ evident al lui Amedeo Mangone. Şi totuşi minunea era să ne fericească… Pentru că Adrian Pigulea a dat „deşteptarea” când a egalat în minutul 29, la o centrare a lui Marian Savu: 1-1. „Bancarii” au reuşit chiar să termine repriza în avantaj, cu un al doilea gol, în minutul 45, marcat la un corner executat de Cătălin Liţă, prelungit pe spate cu capul de Florin Axinia II şi finalizat de Mihai Pârlog, tot cu capul, de la 3-4 metri de poartă: 2-1.

Supărare mare pe suporterii… stelişti!

Scorul existent la pauză pe tabela de marcaj anunţa o a doua repriză de foc, „bleu-albaştrii” visând acum cu ochii deschişi la o calificare ce părea compromisă în minutul 15… Erau necesare încă două goluri şi iată că italienii ne-au dat prima „mână de ajutor”: după un duel aprins între Liţă şi căpitanul Bolognei, Giancarlo Marocchi, italianul a plecat să se răcorească la vestiare în minutul 53. Iniţial „Pantera” l-a tras de tricou pe „macaronar” şi a fost penalizat, corect, cu cartonaş galben. Marocchi a dorit, însă, mai mult, să-şi facă singur dreptate şi, nervos, a reacţionat violent: l-a lovit puternic pe mijlocaşul nostru în faţă cu pumnul, provocându-i acestuia o fractură a piramidei nazale! Logic şi la fel de corect arbitrul Harrel l-a eliminat, Marocchi fiind urmat la cabine chiar de… victima sa, Liţă, care deşi a vrut neapărat să continue meciul, a trebuit să fie înlocuit cu Gabi Caramarin deoarece sângera abundent. „Bancarii” şi-au intensificat atacurile la poarta Bolognei, dar nu au izbutit să înscrie decât o singură dată, în minutul 72, prin acelaşi Pigulea, care a şutat extrem de puternic, mingea deviind în vinclul porţii lui Antognoli după ce l-a atins în trecere şi pe Mangone. Era 3-1 şi ne mai trebuia doar un gol pentru turul 4! În ciuda tuturor eforturilor depuse de bucureşteni, minutele s-au scurs, însă, fără ca ei să mai poată marca al patrulea gol, cel al calificării, în faţa unei adevărate „redute” constituite ad-hoc de italieni şi dacă ei nu se pricep la betonarea „autobazei”, cine se mai pricepe?!

Adrian Pigulea (dreapta, aici într-un meci de campionat cu Petrolul Ploieşti) a dat două goluri „macaronarilor” în Cotroceni, din păcate insuficiente pentru calificare…

La conferinţa de presă, experimentatul tehnician Carlo Mazzone declara vizibil deranjat de scorul final: „Nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat cu defensiva. Am trimis în teren cei mai buni dintre fundaşii de care dispunem şi mă aşteptam la mai mult. Am primit o lecţie pe care trebuie să o reţinem, că nici un adversar nu trebuie subestimat. Rămân optimist, însă, nu aceasta este adevărata Bologna”.Şi avea dreptate, Bologna a ajuns în Cupa UEFA după ce a câştigat finala Intertoto, mai mult, a fost la un pas de finala „mare”, eliminată greu în penultimul act de Olympique Marseille. După 0-0 în Franţa, la Bologna a fost circ mare: italienii au deschis scorul prin Michele Paramatti în minutul 19, dar au fost egalaţi (şi eliminaţi!) în minutul 85, din 11 m, de căpitanul „cocoşilor galici”, Laurent Blanc. Nervii au cedat şi pe tunelul spre vestiare a avut loc o mega-bătaie ca în „Şapte păcate”, la care au participat toţi jucătorii plus rezervele, maseurii şi alte persoane din cele două staff-uri!
Revenind la meciul nostru cu gruparea italiană, consider că succesul obţinut în faţa Bolognei în Cotroceni poate fi socotit drept cel mai important rezultat realizat de FC Naţional de-a lungul timpului în competiţiile europene. Fapt ce mi-a fost confirmat de reacţia spontană a doi suporteri stelişti (trebuie să spun că au fost mulţi fani ai celorlalte echipe bucureştene la meci!), pe care îi cunoşteam bine din Cişmigiu, unde ne întâlneam deseori în celebrul „Careu” al microbiştilor. La ieşirea din stadion m-au văzut şi m-au tras la propriu de mînecă, de-a dreptul supăraţi: „Ce dracu’ aţi făcut, mă, de n-aţi mai fost în stare să mai daţi un gol cu ăia în zece?! Astăzi erau de eliminat! Nu vă mai întâlniţi voi cu aşa ocazie… şi e păcat, că nu v-am  mai văzut jucând aşa de bine niciodată!”
Brigada franceză, cu Remi Harrel la centru, a condus cu greşeli (care au influenţat rezultatul final) echipele:
FC NAŢIONAL: Cr. Munteanu – S. Carabaş, Ghe. Barbu, G. Vochin, P. Marin (cpt.) – Ad. Pigulea, M. Pârlog, C. Liţă (58 G. Caramarin), Fl. Pogăcean (40 G. Coman ) – M. Savu (77 Şt. Andreescu), Fl. Axinia II. Antrenor: Florin Marin
BOLOGNA: Antognioli – Paramatti, Paganin, Mangone, Nervo – Ingesson (64 Cappioli), Marocchi (cpt.), Magoni, Kolivanov – K. Andersson, Fontolan. Antrenor: Carlo Mazzone

…………………………………………………

Stupoare pe „Mestalla”

CF Valencia (Spania) – FC Naţional 0-1 (0-0) (1 august 2002, amical)

Miercuri, 1 august 2002, a avut loc în nocturnă pe celebra arenă „Mestalla” din Valencia prezentarea lotului campioanei en-titre a Spaniei pentru ediţia de campionat 2002/2003, ocazie cu care celebra echipă locală a disputat un amical cu FC Naţional, vicecampioana României la acea dată. Deşi nu cred că Valencia Club de Fútbol mai are nevoie de vreo prezentare, voi schiţa un scurt istoric al celei de a treia echipe spaniole după numărul de socios (ghici care sunt primele două?…). „Liliecii” (supranumiţi astfel după simbolul din stema clubului) au luat fiinţă la 18 martie 1919 şi joacă pe stadionul „Mestalla” (55.000 de locuri) din 1923. Este „abonată” la locul 3 în Spania. Nu neapărat în ierarhia la zi a Primerei Division, ci în mai multe domenii: în clasamentul all-time din El Liga, ca număr de trofee continentale cucerite şi, cum am mai menţionat, ca număr de suporteri. Să le luăm pe rând. Campionate interne: 6 (1941/42, 1943/44, 1946/47, 1970/71, 2001/02, 2003/04). Copa del Rey: 7 (1940/41, 1948/49, 1953/54, 1966/67, 1978/79, 1998/99, 2007/08). Supercupe spaniole: 1 (1999). Ieşim acum în Europa. În total, Valencia a jucat 9 finale continentale, din care a câştigat 6: Cupa Oraşelor Târguri (predecesoarea Cupei UEFA) 1962 şi 1963, Cupa Cupelor 1980, Cupa UEFA 2004, Supercupa Europei 1980 şi 2004. A ajuns de două ori şi în finala supremă, a Ligii Campionilor, dar a pierdut de fiecare dată, atacantul român Adrian Ilie fiind şi el pe gazon în primul meci: 2000 şi 2001. În ceea ce priveşte numărul de suporteri, Valencia are nu mai puţin de 50.000 de abonaţi şi, atenţie, 20.000 de fani pe lista de aşteptare! Tocmai de aceea se construieşte un nou „Mestalla” în partea de norde-vest a oraşului, cu o capacitate de 75.000 de locuri, care va fi gata în 2013. Vorba aceea, obrazul subţire cu cheltuială se ţine…
„Bursucu’” a stricat fiesta
                După ce am văzut cu cine a avut onoarea să joace FC Naţional, să ne întoarce pe vechiul „Mestalla”, în seara zilei de 1 august 2002. Peste 50 000 de spectatori au ţinut să fie prezenţi pentru a urmări pe viu splendidul spectacol de sunet şi lumină. Aşa cum mărturisea fostul internaţional Dan Petrescu după meci, un astfel de foc de artificii nu mai văzuse nicăieri (şi văzuse ceva stadioane în „flăcări” în cariera sa!), iar atmosfera de pe „Mestalla” o considera „una absolut extraordinară”. Într-adevăr sărbătoarea Valenciei a depăşit toate aşteptările, uimindu-i pe jucătorii noştri. Din păcate pentru organizatori, ea a fost umbrită de imensa surpriză produsă de înfrângerea nedorită a „Liliecilor” cu 0-1, printr-un gol înscris în minutul 72 chiar de Bursucu’” Dan Petrescu.
                Pe parcursul celor 90 de minute Valencia a rulat aproape întreg lotul, inclusiv noile achiziţii. Naţionalul a avut o evoluţie remarcabilă, care i-a permis să închidă eficient toate culoarele către poarta proprie. La unul dintre contraatacurile declanşate cu precădere în repriza secundă, Victoraş Iacob i-a pasat ideal în careul Valenciei lui Dan Petrescu, acesta a preluat calm balonul şi de la 10 metri l-a expediat cu un şut plasat în poarta lui Santiago Canizares, deschizând scorul. După gol spaniolii au atacat furibund pentru a restabili egalitatea, dar defensiva Naţionalului a rezistat cu brio şi astfel jocul a luat sfârşit cu succesul nescontat al oaspeţilor.
Sigur că meciul a avut un caracter amical, dar echipa noastră se poate felicita pentru prestaţia deosebită de pe „Mestalla”. A fost o victorie pe cât de neaşteptată pe atât de onorantă, obţinută în faţa unui adversar extrem de puternic, care şi-a dorit fără îndoială să termine învingător meciul de prezentare a speranţelor pentru sezonul următor. Prin acest rezultat de prestigiu, coroborat cu înfrângerea la limită, 0-1, suferită în aceeaşi zi, ironie, chiar pe stadionul din „Cotroceni” de campioana Dinamo Bucureşti în disputa sa cu RFC Bruges din preliminariile Ligii Campionilor, „bancarii”au demonstrat încă o dată cine ar fi trebuit să câştige titlul naţional în condiţii normale… şi mă refer aici la campionatul 2001/02, încheiat cu victoria la potou a „cîinilor” după acel meci suspect de slab al unor fotbalişti „bleu-albaştrii” roşii în cerul gurii, în ultima etapă, la Craiova…
                Revenind acum la confruntarea de pe „Mestalla”, ea a început foarte bine pentru FC Naţional. În chiar primul minut românii ar fi putut beneficia de un penalty, infracţiunea fiind trecută cu vederea de arbitrul spaniol Téllez Sanchez. După un sfert de oră echilibrat, gazdele au pus stăpânire pe joc atacând pe un front larg pentru a disloca mai uşor apărarea oaspeţilor, care au anihilat însă rapidele atacuri ale spaniolilor printr-o organizare fără cusur. Cea mai periculoasă fază la poarta lui Bogdan Argeş Vintilă s-a consumat în minutul 30, când atacantul Pablo Aimar a reluat cu capul în bară mingea centrată de un coechipier.

„Bursucul” Dan Petrescu a „provocat” victoria Naţionalului în faţa incomparabil mai titratei trupe din Valencia

În partea a doua, prin trecerea lui Dan Petrescu în linia mediană, periculozitatea fazelor create de Naţional a crescut. Aşa cum arătam mai sus, românii au preluat conducerea pe tabelă, graţie punctului realizat de „Bursuc” în urma unei frumoase combinaţii. Cei doi antrenori, Rafa Benitez (CF Valencia) şi Walter Zenga (FC Naţional), au aliniat următoarele formaţii, arbitrate cu mici scăpări de spaniolul Tellez Sanchez:
                VALENCIA: Canizares – Curro Torres (46 Garido), Pellegrino (46 Baraja; 76 Albelda), Ayala (46 Djukic), Fabio Aurelio (64 Carboni) – Angulo (46 Rufete), Marchena, De Los Santos, Kily Gonzales (46 Vicente) – Aimar (46 Juan Sanchez), Salva (46 J. Carew)
                FC NAŢIONAL: B. Vintilă (84 M. Popa) – D. Petrescu (76 D. Chiriţă), L. Nemţanu, D. Prodan, P. Marin – Ad. Olah (66 M. Iordache), Ov. Petre (84 G. Cânu), G. Caramarin (66 B. Keca), G. Coman – S. Ilie (70 V. Iacob), S. Radu (80 M. Nae)

 

Preț și achiziție

Reclame